Partidul Naţional Liberal este unul din principalele partide politice din România, cu rol însemnat în modernizarea ţării. A fost înfiinţat sub acest nume în data de 24 mai 1875. Din cele 87 de cabinete ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. Din martie 2009 preşedintele partidului este Crin Antonescu.
Momentul constituirii partidului
Un moment decisiv de raliere liberală l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Încă de la 4 ianuarie 1875, liberalii alcătuiseră un Comitet Central Electoral, cu scopul de coordona activitatea politică în întreaga Românie. Campania politică a liberalilor coalizaţi nu le-a adus rezultatele scontate în Parlament. Rămaşi în opoziţie, liderii lor s-au convins că, pentru succesul politic, trebuia să se mai facă un pas înainte spre a se ajunge la fuziune. La 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu, printr-un program întărit de semnături puneau bazele Partidului Naţional Liberal. Programul menţionat, publicat la 4 iunie 1875 în “Alegătorul liber”, nu era o expunere de principii doctrinare, ci o consemnare a unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Se accentua astfel dezvoltarea “bunei stări a claselor muncitoare” prin ocrotirea muncii şi avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatore pentru ţărănime, împroprietărirea însurăţeilor de la sate şi a “mahalagiilor” din oraşe, dezvoltarea învăţământului public, autonomie comunală. Reuniunile de la Mazar Paşa depăşeau cadrul unor contacte dintre parlamentarii liberali, aceştia vizând crearea unei atmosfere favorabile în opinia publică pentru ca, prin presiune, să se forţeze îndepărtarea conservatorilor de la putere.
Liderii liberalismului român deschiseseră, între timp, în coloanele “Românului” o listă de adeziune la partidul constituit. La 5 iunie se insera numele a 25 de membri care alcătuiau Comitetul director. În ordine alfabetică aceştia erau: V. Arvanezu, D. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Niculae Kalinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, A.G. Golescu, C. Grădişteanu, Mihail Kogălniceanu, Al. Lupescu, C. Nacu, Remus Opran, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Vernescu. Numele menţionate reprezintă principalele nuanţe liberale care sub raport organizatoric se bazau îndeosebi pe structurile partidului radical al lui I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti. În lunile iunie şi iulie 1875 reţeaua de organizaţii liberale se diversifica şi întindea în întreaga ţară, afiliindu-se grupului central inclusiv fracţioniştii lui Nicolae Ionescu.
În titulatura partidului se îngemănau două concepte, naţional şi liberal, care expuneau însuşi sensul dezvoltării societăţii şi statului român. Termenul “naţional” semnifica continuarea procesului de recuperare identitară nu numai sub raportul întregirii statului în atributele suveranităţii şi independenţei depline, ci şi sub acela al dezvoltării economice, culturale, intelectuale şi educaţionale. Cuvântul “liberal” exprima natura regimului social – economic şi politic instituţional bazat pe proprietate şi libertate, prin căutarea permanentă a unui echilibru între diferitele clase ale societăţii. Denumirea partidului reprezintă deci o chintesenţă istorică a două curente de gândire politică românească din care s-a întrupat statul român modern, ele contopindu-se şi regăsindu-se in ideologia şi practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României. S-a ajuns la promovarea la cârma ţării a guvernului M.C. Epureanu, cu Kogălniceanu la externe, Gh. Vernescu la interne, I.C. Brătianu la Finanţe, Gh. Chiţu la Culte şi instrucţiune Publică, colonelul Slăniceanu la Război.
Guvernul liberal era o expresie a coaliţiei de la Mazar Paşa, în care preşedintele de Consiliu, Manolache Costache Epureanu, un conservator moderat, avea rolul de garant al unei tranziţii line dinspre conservatorismul cu multe înfăptuiri restaurator-regulamentare spre un liberalism ponderat. Prin acest guvern România intra într-o fază decisivă a dezvoltării sale social-economice şi politic-instituţionale.
Liberalii au avut relativ o perioadă lungă de conducere între 1867 şi 1937, cu mici întreruperi, cand actul guvernării l-a exercitat Partidul Naţional Ţărănesc.
PNL s-a implicat în istoria sa în mai multe evenimente ce aveau să devină semnificative pentru România, în special obţinerea independenţei în 1877, construirea Regatului României în 1881, războiul de reîntregire naţională (crearea României Mari) în 1918, reforma agrară în 1921 şi relansarea economică după criza mondiala din 1929 - 1933.
Dupa căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991 - noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan 3 miniştri (George Danielescu - Ministrul Economiei şi Finanţelor, Mircea Ionescu-Quintus - Ministrul Justiţiei şi Dan Constantinescu - Ministrul Industriilor), un secretar de stat-membru al guvernului (Emil Tocaci - la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei) şi 7 sub-secretari de stat.
Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenţia Democratică din România (CDR), pe baza unui protocol semnat de partidele membre ale Convenţiei Naţionale pentru Instaurarea Democraţiei (PNŢ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianţa Civică şi UDMR), precum şi de alte formaţiuni politice şi civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat-Creştină, Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociaţia „21 Decembrie”, Mişcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Naţional Liberal – Convenţia Democratică, sub conducera lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianţei. Pe 14 septembrie 1992, 3 senatori şi 11 deputaţi înfiinţează Consiliul pentru Refacerea PNL, cu sediul la Iaşi, militând pentru unitatea forţelor liberale. Opţiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, consecinţa ei fiind un rezultat sub pragul electoral şi rămânerea în afara Parlamentului în intervalul 1992-1996.[3][4]
În 1993, în fruntea partidului este ales Mircea Ionescu-Quintus. După alegerile din 1996, PNL, revenit în Convenţia Democrată Română, a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi.
În 1998, PNL fuzionează cu Partidul Alianţei Civice (PAC). În martie 1999, Partidul Naţional Liberal este admis în Internaţionala Liberală, iar preşedintele partidului devine vicepreşedinte al Internaţionalei.
Cu puţin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligînd Convenţia să intre în alegeri cu numele CDR 2000 şi îşi prezintă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale - Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrînd în parlament cu 13 senatori şi 30 de deputaţi, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administraţiei CDR-PD-UDMR.
În 2003, PNL şi PD au creat o alianţă pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate şi Adevăr. Alianţa l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru preşedinţia României. Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală învocând probleme de sănătate, renunţând totodată şi la preşedinţia PNL. El a delegat atribuţiunile de preşedinte lui Călin Popescu Tăriceanu, vicepreşedinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, pînă la alegerile parlamentare din 2008.[5]
În octombrie 2006, un grup de membri şi foşti membri ai partidului, condus de foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, cunoscuţi de presă ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi susţinători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat aşa-numita „Platformă liberală”, optând să înfiinţeze o altă formaţiune politică, PLD, care a avut o viaţă efemeră, fuzionînd cu PD.
La alegerile locale din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi obţinute (ca. 19%). PNL a obţinut conducerea consiliilor judeţene în 5 judeţe (Bihor, Braşov, Călăraşi, Giurgiu şi Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Rosiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Calaraşi si Olteniţa (în alianta cu PNŢ-CD)[6]
La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi şi mandat(93 de mandate). În urma alegerilor şi a negocierilor ce au urmat a intrat în opoziţie.[7]
În martie 2009 Partidul Naţional Liberal şi-a schimbat conducerea în cadrul Congresului Extraordinar, preşedintele ales al PNL fiind Crin Antonescu.
La alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, candidatul din partea PNL a fost Crin Antonescu, preşedintele partidului, care a obţinut cel mai bun rezultat din istoria partidului: 22,02%[8] din numarul de voturi valabil exprimate. În turul al II-lea (6 decembrie 2009), PNL a susţinut candidatul PSD: Mircea Geoană.
Congresul (Adunarea Generală a delegaţilor membrilor partidului) este forul suprem de conducere şi decizie la nivel naţional al PNL; Delegaţia Permanentă (DP) exercită conducerea partidului în intervalul dintre congrese; Biroul Politic Central (BPC) propune strategia politica a partidului si coordonează aplicarea ei; Consiliul Naţional (CN) este forul de dezbatere al Partidului Naţional Liberal la nivel naţional; Preşedintele este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării şi aplicării Statutului şi al păstrării unităţii si prestigiului partidului. Secretarul General asigură comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central şi filialele teritoriale, asigură gestiunea patrimoniului partidului, raspunde de sistemul informaţional şi de aparatul de lucru.În activitatea sa, Secretarul General este ajutat de Secretari Generali Adjuncţi numiţi de Biroul Permanent Central la propunerea Secretarului General.
Deasemeni, la nivel naţional functionează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:
Senatul partidului - organism consultativ al preşedintelui cu privire la păstrarea şi continuarea tradiţiilor şi la dezvoltarea concepţiilor liberale; Curtea de Onoare si Arbitraj - instanţa supremă a partidului; Comisia Centrala de Cenzori - verifică gestiunea partidului; Comisia de Etică - analizează candidaturile propuse pentru Alegerile Parlamentare şi pentru funcţiile în Guvern şi în administraţia publică centrală; Tineretul Naţional Liberal - coordonează activitatea specifică a structurilor de tineret constituite la nivelul filialelor teritoriale; Liga Alesilor Locali - coordonează metodologic activitatea membrilor PNL din administraţia publică locală; Organizaţia Femeilor Liberale - coordonează activitatea specifică a organizaţiilor de femei constituite la nivelul filialelor teritoriale; Cluburile Studenţeşti Liberale - promovează ideile liberale şi programul PNL in mediul studenţesc, militează pentru implicarea studenţilor in viaţa politică.
Organizaţiile locale ale Partidul Naţional Liberal au următoarele organisme de conducere:
Adunarea Generală a membrilor organizaţiei aplică la nivel local măsurile necesare realizării Programului şi strategiei partidului; Biroul Permanent - al secţiei de votare, de cartier, comunal, oraşenesc sau municipal - planifică, conduce, coordonează şi monitorizează activitatea organizaţiei locale în intervalul dintre adunările generale.
Istoric
Partidul Liberal din Principatele Române Unite a apărut ca formaţiune politică în 1864, condus fiind de Dumitru şi Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi fraţii Golescu, participanţi activi la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.Momentul constituirii partidului
Un moment decisiv de raliere liberală l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Încă de la 4 ianuarie 1875, liberalii alcătuiseră un Comitet Central Electoral, cu scopul de coordona activitatea politică în întreaga Românie. Campania politică a liberalilor coalizaţi nu le-a adus rezultatele scontate în Parlament. Rămaşi în opoziţie, liderii lor s-au convins că, pentru succesul politic, trebuia să se mai facă un pas înainte spre a se ajunge la fuziune. La 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu, printr-un program întărit de semnături puneau bazele Partidului Naţional Liberal. Programul menţionat, publicat la 4 iunie 1875 în “Alegătorul liber”, nu era o expunere de principii doctrinare, ci o consemnare a unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Se accentua astfel dezvoltarea “bunei stări a claselor muncitoare” prin ocrotirea muncii şi avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatore pentru ţărănime, împroprietărirea însurăţeilor de la sate şi a “mahalagiilor” din oraşe, dezvoltarea învăţământului public, autonomie comunală. Reuniunile de la Mazar Paşa depăşeau cadrul unor contacte dintre parlamentarii liberali, aceştia vizând crearea unei atmosfere favorabile în opinia publică pentru ca, prin presiune, să se forţeze îndepărtarea conservatorilor de la putere.
Liderii liberalismului român deschiseseră, între timp, în coloanele “Românului” o listă de adeziune la partidul constituit. La 5 iunie se insera numele a 25 de membri care alcătuiau Comitetul director. În ordine alfabetică aceştia erau: V. Arvanezu, D. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Niculae Kalinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, A.G. Golescu, C. Grădişteanu, Mihail Kogălniceanu, Al. Lupescu, C. Nacu, Remus Opran, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Vernescu. Numele menţionate reprezintă principalele nuanţe liberale care sub raport organizatoric se bazau îndeosebi pe structurile partidului radical al lui I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti. În lunile iunie şi iulie 1875 reţeaua de organizaţii liberale se diversifica şi întindea în întreaga ţară, afiliindu-se grupului central inclusiv fracţioniştii lui Nicolae Ionescu.
În titulatura partidului se îngemănau două concepte, naţional şi liberal, care expuneau însuşi sensul dezvoltării societăţii şi statului român. Termenul “naţional” semnifica continuarea procesului de recuperare identitară nu numai sub raportul întregirii statului în atributele suveranităţii şi independenţei depline, ci şi sub acela al dezvoltării economice, culturale, intelectuale şi educaţionale. Cuvântul “liberal” exprima natura regimului social – economic şi politic instituţional bazat pe proprietate şi libertate, prin căutarea permanentă a unui echilibru între diferitele clase ale societăţii. Denumirea partidului reprezintă deci o chintesenţă istorică a două curente de gândire politică românească din care s-a întrupat statul român modern, ele contopindu-se şi regăsindu-se in ideologia şi practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României. S-a ajuns la promovarea la cârma ţării a guvernului M.C. Epureanu, cu Kogălniceanu la externe, Gh. Vernescu la interne, I.C. Brătianu la Finanţe, Gh. Chiţu la Culte şi instrucţiune Publică, colonelul Slăniceanu la Război.
Guvernul liberal era o expresie a coaliţiei de la Mazar Paşa, în care preşedintele de Consiliu, Manolache Costache Epureanu, un conservator moderat, avea rolul de garant al unei tranziţii line dinspre conservatorismul cu multe înfăptuiri restaurator-regulamentare spre un liberalism ponderat. Prin acest guvern România intra într-o fază decisivă a dezvoltării sale social-economice şi politic-instituţionale.
Conducători
Ion C. Brătianu a fost primul preşedinte al PNL, până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891 - 1892), Dimitrie Sturdza (1892 - 1908), Ion I. C. Brătianu (1908 - 1927), Vintilă Brătianu (1927 - 1930), Ion G. Duca (1930 - 1933), care a fost asasinat de legionari, şi Constantin I. C. Brătianu (1933 - 1950), care a fost întemniţat de comunişti la penitenciarul Sighet, unde a şi murit.Liberalii au avut relativ o perioadă lungă de conducere între 1867 şi 1937, cu mici întreruperi, cand actul guvernării l-a exercitat Partidul Naţional Ţărănesc.
Perioada interbelică
Liberalii au continuat, în schimb, să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 şi până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie-noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. După o scurtă perioadă de organizare şi de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, cârmuind cu autoritate între 1922-1928 (cu o întrerupere între martie 1926 şi iunie 1927) şi 1933-1937. Perioada 1922-1926 a fost probabil epoca celor mai mari succese liberale, guvernul lui Ion I. C. Brătianu rezolvând cu pricepere problemele dificile ale organizarii noului stat întregit, ale unificării celor 4 regiuni, atât din punct de vedere administrativ cât şi cel legislativ; au fost de asemenea anii refacerii economice şi ai aplicării reformelor; s-a adoptat o nouă constituţie. Se poate socoti că, în 1926, Partidul Liberal se află în culmea puterii şi influenţei sale, încheindu-şi o misiune istorică începută în 1848.Perioada comunistă
Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 şi 1944, an în care şi-a reluat activitatea, doar până la dizolvarea de către comunişti în noiembrie 1947. Membrii partidului au urmat să fie închişi la Sighet, Aiud, Jilava, Gherla, Botoşani, Râmnicu Sărat, sau în lagărele de muncă propagandistă de la Bicaz sau Canalul Dunăre-Marea Neagră.PNL s-a implicat în istoria sa în mai multe evenimente ce aveau să devină semnificative pentru România, în special obţinerea independenţei în 1877, construirea Regatului României în 1881, războiul de reîntregire naţională (crearea României Mari) în 1918, reforma agrară în 1921 şi relansarea economică după criza mondiala din 1929 - 1933.
După 1989
După Revoluţia din 1989, PNL a fost reînfiinţat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, Sorin Bottez ş.a., primul său preşedinte fiind Radu Câmpeanu. La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obţinut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor '90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Naţional Liberal - Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de iniţiativă făcând parte Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991, PNL-AT semnează Carta pentru Reformă şi Democraţie, intrând în guvernul Roman remaniat (Dinu Patriciu fiind Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului).Dupa căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991 - noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan 3 miniştri (George Danielescu - Ministrul Economiei şi Finanţelor, Mircea Ionescu-Quintus - Ministrul Justiţiei şi Dan Constantinescu - Ministrul Industriilor), un secretar de stat-membru al guvernului (Emil Tocaci - la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei) şi 7 sub-secretari de stat.
Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenţia Democratică din România (CDR), pe baza unui protocol semnat de partidele membre ale Convenţiei Naţionale pentru Instaurarea Democraţiei (PNŢ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianţa Civică şi UDMR), precum şi de alte formaţiuni politice şi civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat-Creştină, Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociaţia „21 Decembrie”, Mişcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Naţional Liberal – Convenţia Democratică, sub conducera lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianţei. Pe 14 septembrie 1992, 3 senatori şi 11 deputaţi înfiinţează Consiliul pentru Refacerea PNL, cu sediul la Iaşi, militând pentru unitatea forţelor liberale. Opţiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, consecinţa ei fiind un rezultat sub pragul electoral şi rămânerea în afara Parlamentului în intervalul 1992-1996.[3][4]
În 1993, în fruntea partidului este ales Mircea Ionescu-Quintus. După alegerile din 1996, PNL, revenit în Convenţia Democrată Română, a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori şi 27 de deputaţi.
În 1998, PNL fuzionează cu Partidul Alianţei Civice (PAC). În martie 1999, Partidul Naţional Liberal este admis în Internaţionala Liberală, iar preşedintele partidului devine vicepreşedinte al Internaţionalei.
Cu puţin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligînd Convenţia să intre în alegeri cu numele CDR 2000 şi îşi prezintă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale - Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrînd în parlament cu 13 senatori şi 30 de deputaţi, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administraţiei CDR-PD-UDMR.
În 2003, PNL şi PD au creat o alianţă pentru alegerile din 2004 sub sigla D.A., Dreptate şi Adevăr. Alianţa l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru preşedinţia României. Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală învocând probleme de sănătate, renunţând totodată şi la preşedinţia PNL. El a delegat atribuţiunile de preşedinte lui Călin Popescu Tăriceanu, vicepreşedinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, pînă la alegerile parlamentare din 2008.[5]
În octombrie 2006, un grup de membri şi foşti membri ai partidului, condus de foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, cunoscuţi de presă ca apropiaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi susţinători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat aşa-numita „Platformă liberală”, optând să înfiinţeze o altă formaţiune politică, PLD, care a avut o viaţă efemeră, fuzionînd cu PD.
La alegerile locale din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi obţinute (ca. 19%). PNL a obţinut conducerea consiliilor judeţene în 5 judeţe (Bihor, Braşov, Călăraşi, Giurgiu şi Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Rosiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Calaraşi si Olteniţa (în alianta cu PNŢ-CD)[6]
La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al III-lea ca număr de voturi şi mandat(93 de mandate). În urma alegerilor şi a negocierilor ce au urmat a intrat în opoziţie.[7]
În martie 2009 Partidul Naţional Liberal şi-a schimbat conducerea în cadrul Congresului Extraordinar, preşedintele ales al PNL fiind Crin Antonescu.
La alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, candidatul din partea PNL a fost Crin Antonescu, preşedintele partidului, care a obţinut cel mai bun rezultat din istoria partidului: 22,02%[8] din numarul de voturi valabil exprimate. În turul al II-lea (6 decembrie 2009), PNL a susţinut candidatul PSD: Mircea Geoană.
Structura
La nivel naţional, potrivit dispoziţiilor Statutului, organismele de conducere ale Partidului Naţional Liberal sunt:Congresul (Adunarea Generală a delegaţilor membrilor partidului) este forul suprem de conducere şi decizie la nivel naţional al PNL; Delegaţia Permanentă (DP) exercită conducerea partidului în intervalul dintre congrese; Biroul Politic Central (BPC) propune strategia politica a partidului si coordonează aplicarea ei; Consiliul Naţional (CN) este forul de dezbatere al Partidului Naţional Liberal la nivel naţional; Preşedintele este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării şi aplicării Statutului şi al păstrării unităţii si prestigiului partidului. Secretarul General asigură comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central şi filialele teritoriale, asigură gestiunea patrimoniului partidului, raspunde de sistemul informaţional şi de aparatul de lucru.În activitatea sa, Secretarul General este ajutat de Secretari Generali Adjuncţi numiţi de Biroul Permanent Central la propunerea Secretarului General.
Deasemeni, la nivel naţional functionează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:
Senatul partidului - organism consultativ al preşedintelui cu privire la păstrarea şi continuarea tradiţiilor şi la dezvoltarea concepţiilor liberale; Curtea de Onoare si Arbitraj - instanţa supremă a partidului; Comisia Centrala de Cenzori - verifică gestiunea partidului; Comisia de Etică - analizează candidaturile propuse pentru Alegerile Parlamentare şi pentru funcţiile în Guvern şi în administraţia publică centrală; Tineretul Naţional Liberal - coordonează activitatea specifică a structurilor de tineret constituite la nivelul filialelor teritoriale; Liga Alesilor Locali - coordonează metodologic activitatea membrilor PNL din administraţia publică locală; Organizaţia Femeilor Liberale - coordonează activitatea specifică a organizaţiilor de femei constituite la nivelul filialelor teritoriale; Cluburile Studenţeşti Liberale - promovează ideile liberale şi programul PNL in mediul studenţesc, militează pentru implicarea studenţilor in viaţa politică.
Organizaţiile locale ale Partidul Naţional Liberal au următoarele organisme de conducere:
Adunarea Generală a membrilor organizaţiei aplică la nivel local măsurile necesare realizării Programului şi strategiei partidului; Biroul Permanent - al secţiei de votare, de cartier, comunal, oraşenesc sau municipal - planifică, conduce, coordonează şi monitorizează activitatea organizaţiei locale în intervalul dintre adunările generale.
Preşedinţii PNL
- I.C.Brătianu (1875-1891)
- Dimitrie C. Brătianu (1891-1892)
- Dimitrie Alexandru Sturdza (1892-1909)
- Ion I.C.Brătianu (1909-1927)
- Vintilă I.C.Brătianu (1927-1930)
- I.Gh.Duca (1930-1933)
- Constantin I.C.Brătianu (1933-1947)
- Radu Câmpeanu (1990-1993)
- Mircea Ionescu Quintus (1993-2001)
- Valeriu Stoica (2001-2002)
- Theodor Stolojan (2002-2004)
- Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2009)
- Crin Antonescu (2009-prezent)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu